Coșul meu

0 produse

Vezi toate articolele

Ce mesaj transmite o bijuterie

Atunci când alegi o bijuterie pentru cineva drag, îți dorești să surprinzi, să emoționezi și să primești, la rândul tău, imaginea unui zâmbet larg și o îmbrățișare.

 

Simbolice sau consistente, cadourile oferite celor dragi sunt în cele mai multe cazuri însoțite de mesaje, transmise direct – printr-o felicitare sau bilețel ascuns cu iscusință; ori indirect, prin intermediul darurilor propriu-zise.

 

O bijuterie din aur este mai mult decât un accesoriu. Este un talisman, este un simbol al aprecierii, este un obiect ce te poate însoți oricând, este o amintire ce nu își va pierde niciodată strălucirea. O bijuterie din aur poate crea o conexiune puternică între cel care o oferă și destinatar. Iar în funcție de materialele din care este alcătuită și contururile sale, aceasta poate fi înzestrată cu diverse semnificații.

 

Pandantivele sunt bijuteriile care pot transmite cel mai ușor un mesaj prin formele lor: florile și fluturii pentru firile delicate; cele minimaliste, cu un design clasic pentru persoanele sofisticate sau tradiționaliste și cele cu un aspect atipic – pentru cei avangardiști, cărora le plac provocările. Oferite într-un colier sau alături de o brățară, pandantivele pot deveni daruri memorabile pentru prietena cea mai bună, o cunoștință sau cineva drag căruia vrei să îi arăți cât de mult îl apreciezi.

 

Inelul este o bijuterie mult mai personală. Simbolistica lui este de obicei mai puternică decât a oricărei alte bijuterii, fiind, de cele mai multe ori, inconștient indusă în alegerea obiectului ce urmează a fi dăruit: ai ales un inel cu perle pentru că știi că îi plac, smaraldele ți-au adus aminte de ochii ei, safirul este piatra ei norocoasă, sau preferi diamantul pentru că spune “pentru totdeauna”.

 

Brățara reprezintă una dintre cele mai populare alegeri în rândul celor care doresc să ofere un cadou prețios în cadrul unui eveniment: zi de naștere, botez, petrecere de absolvire etc. Brățara se poate mula pe mai multe stiluri prin designul său. Dacă poate fi și gravată, brățara va deveni un dar memorabil pentru sărbătorit, un cadou care îi va reaminti mereu de persoana care i-a dăruit-o.

 

Cerceii se încadrează în rândul bijuteriilor oferite celor foarte apropiați. Pentru a oferi o pereche de cercei, trebuie să cunoști destul de multe detalii despre persoana în cauză: stilul și personalitatea acesteia, ce tip de accesorii poartă de obicei, dacă are anumite preferințe în materie de pietre prețioase sau ce modele de cercei n-ar purta niciodată.

 

Indiferent de tipul bijuteriilor pe care ne-am propus să le oferim, trebuie să ținem cont și de modul în care acestea se prezintă în momentul în care sunt dăruite. Nu putem oferi o bijuterie prețioasă într-o punguță sau un simplu plic. Mai mult de atât, nu putem oferi o bijuterie fără a o împacheta în vreun fel – chiar și când este vorba de inelul de logodnă. Chiar dacă l-ai ascuns într-un pahar cu șampanie, într-un trandafir sau o prăjiturică cu răvaș, în final, trebuie să aibă o cutiuță în care să poată fi păstrat în siguranță.

 

În momentul în care achiziționezi o bijuterie din aur, încrustată cu pietre prețioase, aceasta trebuie să fie neapărat ambalată corespunzător și însoțită de certificatul de garanție care atestă calitățile materialelor din care a fost făurită.

 

Sursa: www.teilor.ro

Adaugă comentariu

Cod de securitate
    Nici un comentariu pănă acum

Cele mai vândute

Producători